Bagaje

In aceste zile se intampla sa-mi fac (iar) bagajele.

Totul e bine si frumos, numai ca acest “ce pastrez” vs “ce arunc” devine extrem de obositor. Cat de multe maruntisuri am reusit sa strang in mai putin de un an! Lucruri care au fost importante o singura zi, acum zac nefolosite, stranse intr-o punga neagra si ezit intre a le da sau a le arunca… Haine, perne, uscator de par, pantofi, genti, veioze, etc.

Si totusi, sunt lucruri la care pot renunta intr-o clipita, daca n-ar fi vocea soptita din capul meu (voce care seamana teribil cu a mamei) care-mi spune mereu “Nu-ti bate joc. De nimic”. Incerc sa ma conving ca asta e motivul ezitarii mele, si nu superficialitatea, zgarcenia…

Ma uit pe geam si vad cei 3 cersetori ce locuiesc pe trotuarul din fata casei inca din iarna… au cel putin 20 de sacose, saci si pungi cu care se inconjura in fiecare seara, construindu-si un soi de cuib. Ziua isi aliniaza bagajele in lungul zidului, urmand ca pe inserat sa inceapa constructia noului asternut.

Ma intreb ce adapostesc in pungile lor. Ma indoiesc ca se pune problema superficialitatii la ei, a zgarceniei. E clar ca au NEVOIE de tot ce strang in jurul lor: cutii de carton, plastic in toate formele si dimensiunile, si cine stie ce altceva se ascunde in bietele lor bagaje. Sau poate e vorba de iluzia posesiei, a proprietatii. Ori poate de speranta ca va veni ziua in care obiectele care acum sunt doar simbol al proprietatii, al caminului, isi vor gasi functionalitatea sub acoperisul unei case.