LA LITENI


Dumnezeu va vrea destepti, nu are nevoie de idioti.

O cetate e pazita de cativa diavoli, o manastire de o haita intreaga.

citate aproximative de la oameni destepti al caror nume a contat mai putin decat invataturile lor

 

Am primit ieri o invitatie mai altfel: hai cu mine la biserica din Liteni, este acolo un preot cu har, vreau sa-mi citeasca… Persoana- pe care in continuare o voi numi simplu P.- este sanatoasa mintal si nu stiu sa treaca prin crize existentiale recente. Sau mai vechi… ma rog, poate nu cunosc prea bine omul. Accept, evident; era prea ciudat ca sa n-o fac.

Azi dimineata ma trezesc la ora 4, avem tren la 5, ajungem cam in 45 de minute la Liteni, e inca intuneric si cerul bolboroseste  amenintator. Gasim biserica, suntem primii oameni ajunsi, incepe sa ploua, ne adapostim in curtea bisericii intr-o cladire inca in constructie, o posibila sala de mese. In urmatoarea ora mai apar sase persoane, foarte tinere si acestea, sub 30 de ani, infrigurati si cenusii. Toti vorbim in soapta si ne dam reciproc dreptate: da, ce ploaie; nici eu n-am mai fost pe-aici, dar cica merge repede; fetele trebuie sa poarte batic (basma). La afirmatia asta simt cu ma incordez si o spranceana mi se ridica a “nu zau?!”. Se face ora 8, ne hotaram sa sfidam ploaia si sa ne proptim in usa bisericii, la 8.30 cineva ne lasa sa intram, patrundem impleticindu-ne cu evlavie prin fata icoanelor si… ne asezam pe scaunele bisericesti.

Cine a inventat acele scaune suflet hain crestin a avut: spatar drept si inalt, loc insuficient ca sa te asezi normal, incomod la stat daca te plictiseste ceremonia si al naibii de dureros daca reusesti totusi sa atipesti.

La ora 9 in biserica se adunasera deja vreo 30 de persoane si un nene cu fata de derbedeu a inceput sa vanda rugaciuni. Da, bucati de hartie pe care erau copiate niste texte pe care sa le reciti periodic, fiecare cu tematica: pentru sanatate, belsug in casa, intelegere intre soti, reusita la examene, la judecata, etc… 1 leu bucata de hartie. Numai ca oamenii au felurite probleme, asa ca fiecare pleca cu cate trei sau patru hartiute. Plus cate un bon de ordine.

Eu nu m-am bagat, m-am auto-desemnat observator.

Apare si dascalul: un individ cu un pantece impozant si voce tunatoare. Trece pe langa un palc de femei si le spune fara sa se rasuceasca spre ele: “Aici nu e carciuma, nu se sta picior peste picior.”  Nu se statea picior peste picior din cauza ca scaunele erau prea inguste si nici un copil nu ar putea sta cu placere pe un astfel de… scaun. Muschiul sprancenei mele stangi o ia in sus din nou. Il urmaresc cum aprinde si stinge diferite lumanari, inchide si deschide carti si, din cand in cand imi arunca cate o privire. Stiam ce gandeste. M-a gasit, singura fara batic! Oaia neagra, piaza rea, diavolul din biserica. Mai tarziu decat ma asteptam vine si la mine: “daca nu AI batic avem noi cateva sa-ti pui pe cap.” Deci ne si tutuim. Simt cum ma innec de nervi, dar imi stapanesc hoarda de draci si dau din cap ca “da, whatever”. Nu ma clintesc.

Intre timp mai apar si alti drept-crestini; li se spune sa vina sa ia bonuri de ordine, hartiutele, ni se aduce la cunostinta despre lucrarile de la nu stiu ce alta biserica, ca daca putem sa ajutam. Cei care pot incep sa ajute…unul cate unul, ca in transa, se duc la dascal, dau banii, isi spun numele mic, dascalul noteaza numele si suma, fiecare revine docil la loc.

La 10 apare si preotul. Nu-l vedem dar il auzim vorbin la telefon din altar cu sau despre o doamna Maria; omul nu pare constient ca dincolo de perdeaua brodata susotelile mascau curiozitati nesatisfacute, nervi si si frustrari. Incepe slujba.

bla bla bla…miiiiin…bla blablaaaa…luiesteeeeeee…. s.a.m.d.

Nu, nu exagerez, exact asa ceva se auzea- aflu mai tarziu ca preotul e balbait (!). Ok, dar are har, 1-0 pentru el.

Suntem invitati mai mult sau mai putin discret sa ne asezam in genunchi. De dragul lui P. o fac; ba chiar incep sa ma simt bine: cand nu inteleg ceva incep sa inventez si de obicei imaginatia mea e mai amuzanta decat realitatea.  Problema e ca nu te poti aseza in genunchi chiar oriunde, trebuia in centru bisericii, in fata preotului, in lungul cararii de la altar spre iesire. Ne conformam. Ni se pune pe cap un patrafir. Unul la doua persoane. Preotul incanteaza ceva, dascalul raspunde pe nas; noi, ceilalti privirea in pamant si tot ce-aveam de facut era sa ne spunem tare numele cand ne zicea preotul: bla bla bla…”spuneti-va numele”…. La un moment dat am auzit chiar “spuneti numele membrilor familiei”…. pai si daca am noua frati si trei surori?  “Aaaaamiiiiiiin!!!” Il simt cum se apropie, ma uit sa vad ce face: atinge crestetul tuturor cu o cruce de lemn. Fiecare isi spune iar numele. O fata zice “Andra” el repeta “Andreea”, un domn zice Vasile, el nu intelege, un altul sopteste “Vascuta”, preotul “numele tau bezmeticule!”. Gheorghe. Saracu’ om se ruga pentru sotie.

Imi vine randul: Alina!!! Eu zic ca s-a auzit si-n afara bisericii, dar preotul ma pune sa repet: Alina. Imi pune crucea pe cap, un pic cam cu avant as spune eu si trece mai departe. Alina. Adica asa o chema si pe cea de langa mine.  Ma pufneste rasul, ma stapanesc.

Gata, a trecut si episodul asta, urmeaza partea in care fiecare sta de vorba cu preotul, fata in fata. Fiecare se pregateste, se aseaza in rand in ordinea numerelor de pe bilet… ” ar fi bine ca atunci cand vorbiti cu parintele sa aveti in mana patru lumanari mici sau doua mari” se aude vocea cuvioasa a dascalului. Pai daca asa ar fi bine… randul se rupe, fiecare se scotoceste iar de bani sa cumpere lumanari.

P. este printre primii “intervievati”, iesim relativ repede. In curtea bisericii, pe o bancuta, o batranica astepta: “Gata, ati scapat?”

Da, am scapat.

7 thoughts on “LA LITENI

  1. As rade daca nu mi-ar veni sa plang 🙂 Dar, in alta ordine de idei, bine ai venit in tara! 🙂 (bune si blogurile la ceva)

  2. Se zice inec si nu “innec” :P!

    In rest…omul potrivit la locul nepotrivit…ce sa zic!

  3. Fac cursuri intensive de limba romana, imi revin in curand 🙂
    Omul potrivit… te referi la preot sau la babuta? 😀

  4. Se zice ca tonul face muzica…..si chiar daca ai o virsta care iti scuza atitudinea,nu inseamna ca trebuie sa ai un ton zeflemitor din start.Probabil ca acea persoana pe care tu o denumesti ,,P”,are toate motivele sa faca ceea ce face ;este foarte usor sa dai cu piatra si ai grija ca ,,ceea ce iti doresti ,DUMNEZEU iti da ,in cele din urma.

    D-ZEU sa te lumineze si atunci cind vei fi mai matura ,vei realiza cA nu este bine sa fii asa ,,radicala”

  5. P. are toate motivele sa faca ce face si, bineinteles, aceste motive nu le discut, sunt ale sale, personale. Doar ca m-am mirat, nu parea genul de crestin practicant. In fine, articolul nu s-a vrut un pamflet la adresa enoriasilor, eu cu unii preoti am ce am. Credeam ca e clar in articol.
    Si, pana la urma, chiar nu ti se pare si tie oribil felul in care se comporta unii preoti si alte fete bisericesti cu oamenii de rand?

  6. mie mi-a placut pragmatismul peisajului descris. in ceea ce ma priveste eu ma gasesc la “inganarea” obiectivismului dvs. devotiunea usor practicanta a personajului P. sa explic: am fost vara trecuta la Liteni, eu fiind un om care considera ca “despre culori si religie” nu se discuta, cum spuneau anticii. Fiecare cu preferintele sale. Atmosfera descrisa in textul prezentat e reala. Si eu am trait aceste amuzamente. dar cum scopul scuza mijloacele am stat pana la marele final cu “gata, am scapat”. Avand vechi intrebari personale despre mereu impiedicatul curs al propriei vieti, am luat-o ca pe o experinta, fara sa caut salvarea mea acolo. Constatari: eu am apreciat ca morala bisericeasca este respectata (p.s. femeile cu batic, barbati cu palaria in mana), ca oamenii adunati sub acelasi impuls “scopul scuza mijloacele” se invrednicesc la a canta in cor, desi improvizeaza pe alocuri pentru ca nu poti rupe randul, crucea de lemn mi-a placut, o urmaream cu har, mi-ar fi placut mai mult miros de tamaie, faza cu banii dati pe orice biletel m-a enervat intrucatva, dar cel mai mult m-a enervat ca am cheltuit bani pe benzina ca sa dau un ban in altar, si sa i se incurce planurile detectibile preotului (care mi s-a parut extrem de simpatic, recunosc) care mi-a spus ca am 25 (p.s. am peste 30), insa am inteles intr-un final ca 25 era intr-adevar varsta la care aveam sansa sa plec pe un drum de viata cu cineva dar a uitat sa spuna. Ma rog, ideea e ca eu mi-am lamurit problema cu mine, in sensul ca ma asteptam sa iasa necuratul cand paseam in biserica, tocmai de aceea m-am si pregatit pentru acest moment, insa mi-a priit atmosfera. Cu ce am ramas: un biletel scris de parinte cu ceva matanii ce trebuie sa le fac si un acatist de citit 40 de zile. Ajunsa acasa, dupa paguba suferita, am mototlit biletul, insa peste un timp, trecand printr-o perioada cam incurcata, in care nu ma mai ajuta nimic sa vad clar drumul, mi-am amintit de acatist. L-am scos de pe internet pentru ca suntem moderni si comozi, si il citesc de luni de zile non-stop. Eu mi-am gasit sfantul, am facut curatenie fara sa cred ca mi-ar fi asa ceva de folos, e intr-adevar o lupta perseverenta pana sa intelegi efectul lumii monahale, insa si in lumea asta bisericeasca e ca in cea sociala. Nu stim daca Cineva acolo sus ne asculta sau nu, insa nu cred ca e o asa pierdere de timp sa spui ceva din suflet, indiferent daca azi, maine sau candva, Cineva/cineva o sa isi indrepte Fata/fata si catre tine. Va doresc sanatate multa si fapte bune

  7. Lia, multumesc. Acest articol este despre acele “amuzamente” care, indraznesc sa cred, nu vin din vreo atitudine superioara, ingamfare ci din neintelegerea unui paradox: un preot la care oamenii vin de la distante mari sa-si gaseasca alinare ii bruscheaza verbal pe acestia pana la limita jignirii. Inteleg insa ca un credincios adevarat nu se duce in biserica pentru preot, desi in acest caz renumele acestuia este cheia. Un credincios adevarat ignora ce vede sau aude in jurul sau in biserica, dar acel “gata, am scapat” de la final mi-a dat ideile peste cap 🙂
    Recunosc ca nu ma regasesc in dogmele crestine, dar eu stiu ca exista Ceva mai mare decat noi, la care tindem cu totii, ca iubirea neconditionata ne-ar salva. Dar suntem oameni, nu iubim neconditionat, de cele mai multe ori nici nu iertam neconditionat, dar cred ca ordinea desavarsita din noi si nevoia de a face bine celor din jur ne aduce mai aproape de implinire. Sau mantuire. Sau Nirvana. Sau… fiecare completeaza dupa credinta personala.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: