BARDO- starea dintre stari


Am renuntat de ceva vreme la orice religie si spun asta fara convingere.  Am renuntat sa ader la vreuna, dar incerc sa inteleg cat mai mult din fiecare. In ultima vreme am vorbit cu oameni de toate cultele- inclusiv cu acel Chris, care intre timp a devenit Adam, schimbandu-si numele trecand la Islam- am citit cat am putut de mult si-am ramas cu senzatia ca inteleg extrem de putin. Si cum sa fie altfel cand absolut toate religiile cunoscute au ca piatra de temelie iubirea si iertarea, dar fiecare sustine ca propria doctrina e cea mai buna, e adevarata cale? Ba chiar singura.  Doar budistii sunt ceva mai moderati si recomanda cercetare si meditare. De fapt asta e singura diferenta pe care am gasit-o intre crestinism si budism- crestinii tin mult la “crede si nu cerceta”, pe cand Dalai Lama indeamna la cunoastere, intelegere deplina. Asta pe langa iertarea si iubirea general valabile pentru toate religiile.

Ma indoiesc insa ca exista atei pe lume. Prin religie eu inteleg acea cautare pasionata, neintrerupta, sincera si asumata a acelui ceva abia presupus, presimtit. Se poate sa ai sentimentul ca nu-l vei gasi niciodata, dar tot budistii spun ca “nu exista cale spre fericire, fericirea este calea”. Daca pentru asta simti nevoia sa faci 50 de matanii dimineata pe stomacul gol, asa sa fie.

M-am impacat cu ideea ca totul e paradoxal, neasteptat.

Cred in momentele de calm, cand totul pare alcatuit din lumina.

Mai cred in frumosul care patrunde prin toti porii si incordeaza trupul pana la durere.

Mai cred ca daruind tu esti de fapt cel care primeste si e singurul fel de egoism de care as vrea sa ma pot acuza. Dar nu pot.

Nu-mi mai e frica de moarte, ma tem doar de momentul in care nimic nu ma va mai impresiona. Momentan sunt in siguranta, fiecare zi aduce ceva nou si incredibil- as putea scrie romane intregi despre asta 🙂

Si mai cred ca nu mi se cere de fapt sa fac ceva anume, ci doar sa inteleg. Probabil ca la final va trebui sa fac ceva cu tot ce-am invatat. Asa sper.

Deci sunt in Bardo, daca va intrebati cum ma simt sau cum imi merge. Bardo- starea dintre stari, asteptarea activa, uimirea tacuta. Totul e liniar, zilele sunt la fel de surprinzatoare de fiecare data, e imposibil sa ma plictisesc sau sa ma intristez. Ceea ce va doresc si voua 🙂

6 thoughts on “BARDO- starea dintre stari

  1. “Mai cred ca daruind tu esti de fapt cel care primeste si e singurul fel de egoism de care as vrea sa ma pot acuza. Dar nu pot.”

    Cred ca e una din cele mai frumoase fraze pe care le-am citit vreodata.

  2. scrii atat de frumoooos si ma induioseaza tot ce scrii :-*.
    Daca vreau ca ziua mea sa fie frumoasa trebuie doar sa intru pe blogul tau. Ma bucur pentru tine ca esti bine si mi-as dori sa scrii in fiecare zi cate ceva 🙂

  3. cred ca cele ce urmeaza au mare legatura cu topicul tau:

    Something you should know about Imagine Lyrics

    Title: John Lennon – Imagine lyrics

    Artist: John Lennon Lyrics

    Visitors: 1263219 visitors have hited Imagine Lyrics since May 27, 2008.

    Send “Imagine” Ringtone to Cell

    Imagine there’s no Heaven
    It’s easy if you try
    No hell below us
    Above us only sky
    Imagine all the people
    Living for today

    Imagine there’s no countries
    It isn’t hard to do
    Nothing to kill or die for
    And no religion too
    Imagine all the people
    Living life in peace

    You may say that I’m a dreamer
    But I’m not the only one
    I hope someday you’ll join us
    And the world will be as one

    Imagine no possessions
    I wonder if you can
    No need for greed or hunger
    A brotherhood of man
    Imagine all the people
    Sharing all the world

    You may say that I’m a dreamer
    But I’m not the only one
    I hope someday you’ll join us
    And the world will live as one

    si:

    God is a concept,
    By which we can measure,
    Our pain,
    I’ll say it again,
    God is a concept,
    By which we can measure,
    Our pain…

  4. scuze, acum am vazut ca s-a copiat si chestia asta, iar acum este prea tirziu fiindca nu este un buton de edit:

    Something you should know about Imagine Lyrics

    Title: John Lennon – Imagine lyrics

    Artist: John Lennon Lyrics

    Visitors: 1263219 visitors have hited Imagine Lyrics since May 27, 2008.

    Send “Imagine” Ringtone to Cell

  5. Interesanta lumea ta,
    Bardo mai inseamna si blocaj karmic, cand practic suspendata fiind intre 2 lumi, esti “in pending”.. nimic nu devine motilic, astepti alegerea.
    Ideal ar fi sa nu alegi- ptr ca abia in nealegere sta dumnezeirea.
    Cum nimic nu e intamplator, am ajuns la tine, cautandu-l pe minunatul Culianu, nu sti cine esti, dar Esti si asta m-a facut sa las cateva cuvinte….

    Iar ptr Bogdan_uk@ am cateva cuvinte, also:

    D-zeul “creat” este un concept, intr-aevar, ptr ca omul are nevoie de Cioban la oile orbecainde.
    D-zeul Sinelui, al constiintei universale insa, este increat si zace-n fiecare molecula la nivel Micro sau Macro.

    Namaste

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: