LONDONEZIA IN 4 LUNI


Se facura iata, 4 luni, de cand sunt pe-aici.

N-am aflat mare lucru despre englezi, dar am aflat multe despre mine, in general de bine, dar a trebuit sa admit si multe minusuri. Multe. Si asta e foarte bine.

  • Pot sa traiesc cam oriunde pe planeta, zic eu. Daca am reusit sa nu ma fac (complet) de ras aici, intre vietuitoare cu vreo suta de ani mai evoluate, mai am sperante… M-am simtit aproape permanent ca soferul care aude la  radio ca un nebun goneste pe contrasens pe autostrada si exclama: “doar unul? sute!!! mii!!!”  Multe dintre lucrurile in care am crezut cu incapatanare s-au naruit sau si-au schimbat definitiv  continutul.
    DAR nu cred ca aici voi fi vreodata altceva decat un venetic, niciodata de-a casei, niciodata complet integrata. Probabil ca se poate trai si-asa.
  • Incet, incet  am reusit sa nu apelez la dictionar decat rar, o data la cateva pagini. Din clipa in care n-am gasit acolo ce inseamna propinquity, am renuntat sa mai car dupa mine cele doua mini-dictionare de cate 15.000 de cuvinte .
    DAR inca nu reusesc sa spun repede si corect Honorificabilitudinitatibus. ( cuvantul chiar exista si-l foloseste onorabilul Shakespeare, fie-i tarana usoara:

“O, they have lived long on the alms-basket of words.
I marvel thy master hath not eaten thee for a word;
for thou art not so long by the head as
honorificabilitudinitatibus: thou art easier
swallowed than a flap-dragon.” Love’s Labour’s Lost
)

Am observat ca daca vorbesc clar si raspicat se cheama ca vorbesc engleza americana, dar daca nu articulez cuvintele, evitand consoanele, folosesc engleza britanica.

  • Daca la inceput nu puteam sa pricep cum de nu se sinucid pe rand toti cand ploua, acum am redescoperit ca exista viata si cand e frig si innourat, mai ales cand tocurile bocanesc pe asfalt in ritm de “Dancing in the rain”.  Am aflat ca, indiferent cati bani cheltui pe ele, nu exista umbrele care sa nu-si ridice poalele cand bate vantul mai cu sarg. Niste… stricate, cu toatele!
    DAR ploile nu ma mai deprima, ma fac sa ma gandesc la zile tihnite, cu miros tare de tei si dulceata de cirese amarui, in borcane maaaaaaari cum stia numai bunica din Slobozia sa faca, de servea musafirii in chisele groase, impreuna cu un pahar de apa rrrece. Da… pana si frigul ma calmeaza.
  • Am descoperit ca prefer diversitatea de natii, cu toate plusurile si minusurile pe care le aduce acest lucru. E din ce in ce mai greu sa precizezi daca un individ anume e din nastere englez, pachistanez, brazilian, african, indian sau chinez. Rasele s-au amestecat atat de bine si continua sa se amestece incat imi imaginez ca in curand lorzii vor fi tuciurii dar blonzi, cu ochi oblici si ingusti, insa de culoare verde. Toti vor vorbi araba fluent cand vor face afaceri, chineza cand merg la medic si indiana la restaurant. Literatura probabil ca se va mai scrie in engleza si franceza, asa, doar intre cunoscatori, iar muzica nu va mai folosi cuvinte. Deja o face din ce in ce mai rar.
    DAR inca recunosc- cu o precizie care ma intristeaza- un roman intr-o masa oricat de mare de oameni. Fara sa-i aud vorbind, doar observandu-le comportamentul: au ceva din  prudenta si aroganta paradoxala a unui sobolan surprins in mijlocul strazii de lumina unui far. Si nu, nu sunt dintre cei care cred ca “ai lor sunt mai destepti decat ai nostri”, doar am certitudinea ca “ai nostri se cred mai destepti decat ai lor”.
  • Englezii pun mare pret pe DRESS CODE- e musai sa port costumatie office si musai pantofi cu toc. Nu sandale, ci pantof inchis. Iesita din tenisi si  jeansi, prima zi in fusta si pantofi a fost un chin. Mereu aveam impresia ca o sa ma impiedic, ca o sa-mi rasucesc gleznele, ca acum acum ma fac de ras in fata managerilor care-ti masoara fiecare gest si cuvant, si-am blestemat in gand scortosenia britanica; la o adica daca-mi fac treaba cum trebuie ce le pasa lor cum ma imbrac?!  Toti aratam ca niste pinguini, camasi albe si costume negre, cu variatiuni cromatice minore (griuri, bleu-marin sau marouri intunecate) si e destul de usor – din acest motiv- sa confunzi la repezeala portarul cu presedintele companiei.
    DAR exista o ordine in haos, insa ce haos in dezordine!
  • Cand am plecat din tara mi-am impus sa ma gandesc ca din clipa aceea prietenii mei au intrat intr-un fel de moarte clinica. Exista acolo, traiesc, au propriile lor vise, treaba lor… ce ma interesa pe mine e sa ramana in viata si sa nu se chinuie. Deci o lunga perioada nu i-am cautat, nu i-am deranjat, ba pe unii chiar i-am indepartat de tot. Ma rog, de unii nu-mi pare rau.
    DAR cata impocrizie! De fapt grija mea era ca MIE sa-mi fie simplu, sa nu ma gandesc la ei cat timp ma agit aici, sa nu-mi imaginez cum viata lor decurge normal si in lipsa mea. Sau mai ales in lipsa mea. Unii au insistat sa nu intre in “coma” deloc, mi-au vorbit si m-au facut sa-mi para rau ca eu sunt aici si ei acolo (si ce bine mi-au facut), altii apar meteoric si pun intrebari prostesti sau lasa mesaje aiuristice, iar altii… atat de putini, atat de neasteptat de putini, inca ma fac sa zambesc, sa simt ca sunt importanta pentru ei, indiferent cat de mult am incercat sa-i tin la distanta. Ei nu s-au simtit jigniti, pentru ei se pare ca n-am intrat nicicand in “coma” si mi se face rusine de lasitatea mea.

7 thoughts on “LONDONEZIA IN 4 LUNI

  1. da, da, da… si toate astea doar in 4 luni! mai ales daca te gandesti cum ar fi trecut astea 4 luni daca ramaneai acasa…
    adevarul e ca primele luni snt cele mai pline de ‘insighturi’. dar mai vin si dupa. ma bucur ca ai tinut ochiul interior deschis la ele. bafta in continuare!

  2. multumesc 🙂 adevarul e ca la inceput tu ai fost singurul optimist si ma incurajai indiferent cat de mult negru vedeam eu in fata ochilor. sau rosu 🙂 imi ziceam doar “una din doua: ori ma ia peste picior, ori lucrurile chiar vor fi ok” 🙂 incep sa fie, dar lent. englezeste de lent.

  3. aş avea şi eu o întrebare: cu ce crezi că am greşit eu atât de grav în viaţa asta, încât, astăzi, să fiu obligată să scriu despre Cichi Grăls?

    şi vezi că nu mi-ai scris meil.

  4. Am fost in tara si ne-am tot gandit la tine. Te rog trimite pe mail un nr. de tel. unde te pot contacta. Adresa de mail mai e valabila? Poate trec sa te vad la un sfarsit de saptamana sau vino tu la noi. Ne e tare dor. Pupici intensi

  5. Radu: 🙂

    Vio: iertare, dar eu iti scriu mereu pe blog. Pe blogul meu 🙂 Multumesc pentru carte, a ajuns cu bine si jur ca am ras pana la lacrimi cand am vazut plicul. Am citit-o de cateva ori deja, e superba!

    Sim: ai mail de la mine. Dor si-aici, mult 🙂

  6. da ce avea, mă, plicu? l-au personalizat ăştia la poştă? sau ai râs de tăieturile mele?

    şi cartea este despre anglia…şi, na, mă gândeam eu aşa că ţi-ar plăcea:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: