Mea culpa.


Au venit in vizita doua prietene din Germania. Nemtoaice cum sunt s-au si inarmat cu un super ghid turistic despre Bucuresti, un Marco Polo care m-a intimidat:  “Unde sa mancam? la restaurantul X sau la Y? Marco Polo zice ca Z e extravagant…”  Le-am dus la Casa cu Tei. In drum spre restaurant niste golanasi au facut cinste Romaniei si mi-au imbratisat nemtoaicele.  Cu mine cu tot.  S-a lasat cu incruntaturi, scurta agitatie,  nemtoaicele mele au cam scrasnit din dinti, s-au indignat, eu am incercat sa detensionez atmosfera:  “Well, now you know FOR SURE you’re welcome in Romania!” N-a prea mers, ba chiar din contra. Eu si glumele mele…

Slava cerului… am gasit locuri, ne-am relaxat, am inceput sa glumim; inainte sa ni se ceara comanda, insa, un chelner ne-a adus nota de plata. Gresise masa…  In fine, zambim, trecem peste asta, comandam, vine mancarea, depanam amintiri, povestim de-ale noastre, totul bine, grozav, platim, iesim.

Vreau sa le arat unde muncesc. In drum nemtoaicele mele se intorc cu tot corpul cercetand cu o curiozitate  sora cu indiscretia o batrana cersetoare care atipise pe trotuar, sprijinita de un zid. E noapte, trecut de ora 11, e groaznic de frig, e ceata si e luna plina- ce alt peisaj se putea potrivi unei prime vizite in Romania?

“She’s the lady of the night” ma trezesc eu vorbind. Nu cred ca m-au auzit- acum asa sper.

Azi in autobuz un batran care era in picioare, langa mine m-a inghiontit cu sacosa. M-am ridicat si i-am oferit locul.  S-a asezat cu aerul ca locul i se cuvenea, fara vreun semn oarecare de multumire.

Tot astazi a trebuit sa ajung in Militari… o zona care-mi displace total, o resping fizic, mi se pare diabolica, peisaje tarkovskiene, aerul e dens, cenusiu, apasator… si in scena asta careia parea ca nu-i lipseste nimic sa fie dezolanta se aude glasul unei dudui pe care nici n-a trebuit s-o vad: “baga-mi-as p… in el de frig ” – si parea extrem de sincera! Asta a fost gandul meu.

Mi s-a facut brusc atat de rusine, insuportabila rusine…  Mi-am amintit comentariile complet idioate pe care le-am facut cu nemtoaicele, chipurile ca sa detensionez niste situatii neplacute, mi-am amintit si de alte dati cand mi-am spus ca asta-i viata, nu poti schimba singur lumea, mi-am amintit de mici si mari lasitati neasumate, de lasa-ma ca sa te las, de micimi si de mizerii auzite sau vazute, trecute cu vederea si repede uitate…  Mi-am amintit de batranul din autobuz- adica de ce multumire am nevoie si pe cine judec eu? Nu m-am mai recunoscut: inca un Mitic imbacsit, acru si afurisit, in pericol de a fi inghitit complet de haul “civilizatiei”. As vrea sa nu fie asa, dar groaza mi-e ca asta-i adevarul.

Nu va faceti griji, voi fi bine, cu siguranta rusinea imi va trece.  Va doresc un alt deznodamant- acolo unde este cazul.

5 thoughts on “Mea culpa.

  1. pastrat sub control, sentimentul n-ar fi rau, dimpotriva, ne poate ajuta sa fim mai buni, vorba lui takeda.
    asta, dac-am inteles io bine despre care exact zici ca ar fi tua culpa.

  2. alina, cred că problema este pusă greşit. ţie îţi este ruşine (nu prea ai de ce, dar te înţeleg) de modul în care ai reacţionat, dar ruşinea ar trebui să fie a celor care au acţionat. ştii tu, acţiune – reacţiune. câtă vreme acţiunea e proastă, reacţiunea nu prea o mai poate schimba.

  3. Cay, actiunea lor n-a fost provocata, n-o puteam controla, e adevarat, dar cum am reactionat EU… cum m-am obsinuit sa reactionez sau, din contra, sa trec cu vederea, cate am uitat din bunul simt de acasa… eh, abia asta ma doare.

    Xprlsh, Takeda propune o actiune pozitiva constienta, planificata- foarte buna, de laudat, inaltatoare- si nu-s deloc sarcastica.
    Ce simt eu c-am pierdut- eu si multi altii, dar in primul rand EU- e bunatatea implicita, dezinteresata, naturala. M-am lasat influientata si nu dau vina pe societatea romaneasca, bucuresteni (azi pe ym multi mi-au spus ca ei “de asta urasc Bucurestiul” si s-au mutat, ori au plecat din tara, ori au de gand s-o faca) ci doar pe mine. Eu puteam alege sa reactionez altfel.

    Se zice ca daca ar durea prostia, ar urla multi in chinuri. Dar daca ar durea rautatea, in toate formele ei vizibile si cele mai putin stiute… cati ne-am zvarcoli?

  4. dar cum altfel crezi că ai fi putut să reactionezi? gândeşte-te un pic şi, dacă rămâi vie şi nevătămată după ce iei în calcul toate implicaţiile gesturilor tale imaginate, spune-mi şi mie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: