Ganduri intre alb si negru


Dimineata, metrou: in fata mea, pe scaun, dormita un nene care depasea cu lejeritate suta de kilograme, la umbra unui fes rosu atarnat pe-o parte. Dormea in toata regula pentru ca periodic emitea si cate un sforait pe masura spatiului pe care-l ocupa. Langa el chicotea un tanar spilcuit, costum, cravata matasoasa aranjata la marele fix, pardesiu cu insertii de piele, proaspat tuns, ras, pomadat… o placere sa-l privesti.
Mergem asa doua statii, amuzati de spectacolul sforaitorului dintre noi, schimband priviri graitoare cu vecinul de scaun al acestuia: “Asta e, exista si astfel de exemplare, ce sa facem, trebuie sa-i suportam… “.
Se aude o voce de femeie: “Nu va suparati, tocmai a urcat o doamna cu copil in brate, stati pe locurile rezervate…”
Locul devine dintr-o data si mai mic, sforaitul se opreste, grupul de spectatori se desface ca o floare din mijloc rasarind un fes rosu urmat de doi ochi buimaci: “Va rog frumos sa luati loc.”
Spilcuitul a ramas interzis pe locul destinat batranilor.
—-

Acum cateva zile un coleg a venit cu o problema matematica destul de simpla: un sir de numere pentru care trebuia “ghicit” urmatorul. Dupa o impartire si o inmultire reusesc sa dau raspunsul corect, intr-un timp relativ scurt, enuntand o formula cu adunari, scaderi si inmultiri pentru restul de numere. Ochi mari, felicitari, “ce facultate ai facut?”, “super”, ma simt bine, un mic succes cazut din cer.
Mai tarziu povestesc incantata lucrul asta unei prietene: stia de problema, stia si solutia- o inmultire intre un numar si consecutivul. Atat de simplu, atat de banal incat m-a pufnit rasul.

Mai tarziu ma gandeam la cate raspunsuri corecte am dat in viata, enuntate complicat, de neinteles si sunand mai degraba a greseli. Respinse fiind m-am simtit furioasa, contrariata, acceptand cu greu ca poate am gresit. Situatii de genul “trenul pleaca la 5 fara 1 minut/ ba nu, la 4.59” au aparut deseori si doar din cand in cand am reusit sa sesizez consensul. Eu sau “adversarul”.
Se pornesc razboaie si din mai putin…

Ce te faci cu raspunsurile gresite, nedescoperite inca?

7 thoughts on “Ganduri intre alb si negru

  1. păi… eu le adun şi pe ălea greşite. am nevoie de ele. aşa cresc. învăţ să nu le folosesc data viitoare, sau… să le folosesc cu folos (frumos ar fi să dai un răspuns greşit, atunci când te sacrifici pentru ceva/cineva, dar e mult de învăţat şi la de-astea, trebuie să cunoşti neapărat răspunsul corect al sacrificiului)

    până la urma urmei, ne dăm seama că adevărat sau fals astea… sunt un mare lanţ. ca bomboanele de ciocolată ale lui gump, you never know what you’re gonna get 🙂

  2. Gresit sau nu, inapoi oricum nu mai ai cum sa dai.
    Tu vorbesti de raspunsurile gresite asumate, intelese, descoperite… eu de celelalte 🙂
    Pe care oricum mi le asum, chiar daca inca nu le stiu, le traiesc efectele. Din fericire se intampla ca un cumul de raspunsuri gresite sa duca uneori si la situatii fericite, asta e paradoxul care ma bucura 🙂

  3. se poate, se poate, necunoscutul e acolo, de ăla ne legăm mereu, ăştia curajoşii, dar uneori, cum ziceai şi tu. mark twain zicea odată într-o carte de o groază de iţe pe care nu le ştim, dar tot pe drumul ăla neştiut îl iei. “mysterious stranger”. un indvid sau ceva acolo ca o entitate în care îţi pui încrederea, şi imediat greşeşti… te şochează. şocul trece însă brusc şi vezi în entitatea aia (cel puţin aşa era cartea, dar mi-a pierdut-o oaie) dacă nu un alt individ care inspiră încredere, altceva plăcut şi totodată magic.
    ce vreau eu să spun că întotdeauna necunoscutul are punctele lui de atracţie, şi de ce nu… poţi greşi sau nu, analizându-l. odată şi odată se întâmplă şi lucruri bune.

    ceea ce vă dorim şi-n continuare, indiferent dacă trenul pleacă sau vine corect sau nu 😀

    (ţi-am zis că de la cafea mă ia capu’)

  4. Atunci când cineva descoperă că a greşit sau că altcineva a greşit ar trebui să fie întâmpinat cu toate onorurile din lume. Oare nu prin descoperirea greşelilor evoluăm? Nu trebuie acuzaţi cei care au greşit ci ar trebui să le mulţumim pentru că fără ei nu am putea să arătăm că au greşit şi deci să evoluăm. Acest lucru nu este un paradox, ci aşa am fost învăţaţi să credem.

  5. Am inceput sa ne dam dreptate unul altuia, asta nu e sanatos 🙂

    Totusi, Cosmin, am senzatia ca vorbim despre lucruri diferite, sau e iar situatia “e 5 fara 1 min/ ba nu- 4.59” ? 🙂

    Eu imi faceam probleme pentru greselile pe care inca nu mi le recunosc, din simplul motiv ca nu-mi dau seama de ele. Mai ziceam ca, in acelasi timp, traiesc si efectele lor, care nu sunt neaparat rele, cel putin nu deocamdata 🙂

    Stie soarta asta sa ne tranteasca si sa ne ridice cand nu ne asteptam; si bine ne face!
    Si nu ne asteptam tocmai pentru ca nu stim intotdeauna cat de corect am raspuns- ce plictisitor ar fi sa stim.

    De evolutie n-ai cum sa scapi, intr-o directie oarecare, pana la un nivel oarecare, decise de puterea fiecaruia de schimbare, de adaptare.

    Nu cred ca din greseli inveti, decat cand e vorba de stiintele exacte.
    In viata gresesti pentru ca asa gandesti, asa esti in interior. Daca te schimbi sau te razgandesti e pentru ca incerci sa te adaptezi unei situatii asupra careia nu mai poti interveni; altfel ai ramane fix ca-ntotdeauna.
    Nu stiu ce e de preferat: sa ai puterea de a schimba lucrurile, sau sa ai elasticitatea de a te mula pe orice situatie?

  6. In viata gresesti uneori si pentru ca asa ai invatat sa gandesti si din experienta. Cum vei proceda oare data viitoare cand vei fi pusa in fata unei situatii similare cu cea descrisa in prima parte? Ai mai avea o impresie similara despre domnul cu fes rosu? Poate ca da…dar a treia oara cand te vei intalni cu aceasta situatie si sfarsitul ar fi acelasi?…dar a patra oara?…Pe de alta parte gresim cand procedam asa. Ar trebui sa fim, asa cum spui, adaptabili la schimbare. Daca la a patra situatie similara sfarsitul s-ar schimba atunci evident ca ti-ai pune semne de intrebare la cum vei proceda pe viitor. Din ecuatie insa putem omite faptul ca noi oamenii suntem atat de diferiti in comportament, pentru ca fiecare a trecut prin diverse experiente si fiecare are modul sau de gandire format de la inceputul vietii. A nu judeca dupa aparente ar trebui sa fie raspunsul comportamental adecvat.

    Si totusi de unde stii ca ai procedat corect si ca ai un raspuns bun? Nu stii…totul se intampla in mintea ta, iar un raspuns pe care tu il consideri corect poate fi un raspuns gresit pentru altcineva care priveste lucrurile altfel. A te intreba deci ce faci cu raspunsurile gresite, nedescoperite insa nu stiu daca are o mare relevanta atata timp cat pentru tine acel raspuns a fost considerat corect. Are relevanta numai atunci cand apare un semn de intrebare in mintea ta referitor la rezultatul raspunsului si la considerentul lui. Daca revii asupra raspunsului si il pui la indoiala se poate datora unei reactii venite din exterior. De ce initial ti s-a parut ca raspunsul este corect si dupa influenta unui factor extern ai indoieli? Pentru ca vrei sa ajungi la esenta adevarului. Sau poate pentru ca vrei sa te adaptezi la o situatie.

    Eu unul as prefera sa am puterea de a schimba lucrurile. A ma adapta pe orice situatie inseamna sa nu evoluez, ci sa ma adaptez la ceva ce exista deja intr-o anumita forma. Unde ar mai fi atunci frumusetea lucrurilor daca ele raman pe loc? Nu asta ne dorim cu totii … sa evoluam?

  7. ce poate face o intrebare retorica 🙂
    personal nu ma mai intreb “de ce” s-a intamplat “asa” si nu “altfel”. e obositor sa stai sa cantaresti ce e corect si ce nu, dar cred ca toti stim in noi ce trebuie sa facem. cu un pic de liniste in interior am putea sa ne auzim vocile cu adevarat si sa le dam ascultare. stiu ca suna a cliseu, dar e lucru verificat personal.
    daca am invatat din vreo greseala pana acum? nu cred… sau poate ca da, daca asta inseamna ca acum am alt mod de a privi lucrurile, mult, muuult mai detasat. nu mai am nevoie sa cred si sa vad ca am dreptate, pentru mine toti spun parti de adevar, nu-mi ramane decat sa le pun cap la cap. poate ca asta inseamna evolutie. POATE.
    am un prieten drag care, indiferent de ce i se intampla- bun sau rau- zambeste si spune “inseamna ca urmeaza ceva (si mai) bun”. e un exemplu de echilibru la care incerc sa ajung si eu. nimic prostesc, fara utopii, fara sentimentalisme.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: