Poveste de calmat mamici


Prietena mea, M. urmeaza sa nasca in curand, asa ca ii dedic acest articol.

Draga M., sa nu-ti fie frica. Nasterea nu mai e un calvar de ceva ani buni… daca te internezi la “privati”. Ok, costa mult, dar merita.
Check this out: am avut rezerva cu un singur pat, televizor si baie. Asta m-a scutit de multe momente jenante. Oh, da, vei trece prin multe momente jenante, dar nu e cazul sa te gandesti la asta acum. Oricum esti obisnuita cu “tactul” romanesc: “Hei, voi, toti de pe sectie, veniti sa vedeti ce inflamatie intravaginala are pacienta asta! Da, si tu, nea Cornel! Lasa ca termini de vopsit mai tarziu!”
Mda, ceva asemanator chiar s-a intamplat cuiva. Nu mie!

Eu, dupa cum stii, am nascut prin cezariana. Copilul parea ca are capul mare, s-a dovedit, mai tarziu, ca avea gura si mai mare. Va avea si al tau. De la colici.

Ne facem programarea, suntem intrebati ce nume vrem pentru bebe, ce vaccinuri vrem sa-i facem, ce analize ne-obligatorii vrem sa fie obligatorii, din astea… Si vine si ziua mult asteptata. Imi amintesc cum stateam dis de dimineata in salon, imbracata in camasa aia ridicola, intrebandu-ma de ce nu am emotii. Am si poza de atunci. Faceam setarile aparatului, astfel ca EL sa poata sa faca poze in sala de nasteri.

Iar EL, “in curand taticul”, ma intreaba dintr-o data: “Te superi daca ii punem numele Stefan?” Nu m-am suparat, dar nici nu i-am spus pana acum ca in momentul ala imi era tot una daca dorea sa-l cheme Stalin. Si uite asa, Rares Andrei (nume alese inca din luna a 3-a de sarcina) a ajuns sa fie Vlad Stefan. Nu mai spun ce harababura in acte a rezultat: pe cartonul de prezentare de pe patutul copilului scria Vlad Andrei cu numele meu de familie, pe foaia de externare Vlad Andrei cu numele de familie al tatalui, iar pe trimiterea catre pediatru, Vlad Stefan cu numele meu. Pana la urma, pe certificatul de nastere Vlad Stefan-ul nostru are numele de familie al tatalui.
Asa ca asigura-te ca ai ales numele inainte de ziua nasterii si ca amandoi sunteti de acord in privinta asta.

Desigur, am avut parte de anestezie rahi. In salon se auzea Lady Gaga, Poker Face; nu-mi mai simteam picioarele, asistentele ma ungeau cu iod pe burta. Stiu asta pentru ca vedeam ce fac in reflexia partii metalice a reflectorului de deasupra mea. Asta a fost distractia mea in cele 30 de minute din sala de operatie. EL statea la usa, pe hol, cu aparatul pregatit, gata sa faca prima poza a copilului. Au rezultat cateva imagini miscate, cu multe tuburi, sange, medici si asistente in miscare si un neonatolog cat un sifonier cu trei usi. Imposibil sa arati asa ceva familiei. Probabil ca neonatologul i-a simtit emotiile, asa ca a dus copilul mai aproape de usa pentru o poza prin geam.

Terapia intensiva. Pf… a fost nevoie si de asta. Te anunt de pe acum ca e ok sa ceri calmante. Eu n-am stiut. Tot eram indemnate sa ne miscam de pe o parte pe alta, iar mie imi era imposibil sa respir fara sa simt ca sunt injunghiata in abdomen. O pacienta a cerut intr-un tarziu “inca un calmant” si i s-a dat imediat. INCA UN CALMANT! Ha! De-atunci ziua a fost mult mai placuta.Au urmat lectiile de alaptat, de leganat, de schimbat scutece, de imbracat/dezbracat, de hranit cu biberonul, de spalat, de masat… Cel mai bine e sa faci cursul de parenting inainte. Noi am zis ca “ne descurcaaam”. Asa a si fost, dar probabil ca ne-ar fi fost mult mai usor.

Si a venit ziua externarii. Baietelul era imbracat cu haine de fata (o matusa a tinut sa ofere hainele “de iesit din spital”), mie nu-mi veneau hainele “civile” (“prea larg/prea stramt”- mantra mea de-atunci pana in ziua de azi), inca aveam dureri cand mergeam, o asistenta a tinut sa ne faca un compliment la plecare: “ce copil frumos! dar cu cine seamana?”- eu si EL stateam in fata ei consternati : “Multumim, dar chiar asa urati suntem?”- si imi venea sa urlu: INCA UN CALMANT!

Am aflat mai tarziu ca toata agresivitatea proaspetelor mamici se datoreaza schimbarilor hormonale. Daca e asa, mai vreau sa nasc de cateva ori, ca n-am stiut ce bine e sa fii a naibii!

Vei fi bine, copilul va fi bine, tatal va fi mandru si toti trei extrem de fericiti. Petrecerea abia incepe! 🙂

Advertisements

Cum e sa fii parinte?


Sunt frecvent intrebata asa ceva si habar n-am cum sa raspund ca sa ma fac inteleasa. Desi am nascut acum 4 luni (aproape) tot am impresia ca traiesc inafara mea.

Si totusi: cum e? E surprinzator de bine, de amuzant, de obositor, de frustrant, de interesant. Eu (noi) am avut noroc cu un copil calm, echilibrat, foarte simpatic (daca ne intrebati pe noi, cei doi parinti inca uluiti de ce li se intampla) si chiar frumos (daca e sa le intrebi pe doamnele bunici). Si desigur ca e frumos, ca doar imi seamana (ca asa imi spuneti toti). Modestia tot de pe partea materna a mostenit-o.

Ok, hai raspunde la intrebare: cuuuuuuum eeeeeeeeeeee?

Pai sa le explic celor dintre voi care sunt pasionati de fotografie pe limba lor: sa ai un copil e ca si cum ai primi pe neasteptate in dar un aparat foto simplu insert_your_favorite_brand, pe care ti-l doreai sau nu, dar daca tot l-ai primit te bucuri sincer si incepi sa inveti sa-l folosesti. Extraordinarul este dat de faptul ca zilnic sapuniera insert_your_favorite_brand isi face singura cele mai neasteptate update-uri: ii apar ca prin minune noi butoane, cu noi functii, cu setari din ce in ce mai performante, focuseaza mai bine, incadreaza mai bine, etc.

Pot sa le explic si biciclistilor, desigur: e ca si cum fierul tau cu doua roti ar incepe zilnic sa se transforme in fibra de carbon, iar zanii de la Shimano ti-au pus frane pe disc (xt sau xtr, depinde de ADN) si discurile sunt acum ice cu radiator, furca s-a transformat intr-un Fox de-ti vine sa-l pupi, iar pe furca a rasarit o frumusete de GPS Garmin. Eeee? Asa e!

Stiu ca e mai putin interesanta partea cu noptile nedormite, cu micile si marile spaime (daca mai respira, daca se ineaca, parca are o iritatie, are o ureche mai mare sau nu, un ochi umflat, tuseste, vomita, plaange), dar cati dintre voi n-ar renunta la cateva ore de somn pentru niste update-uri atat de valoroase?

Micul meu mostenitor tocmai a inceput sa chicoteasca si sa dea din picioare, semn ca a facut un download in scutec si, dupa aceea trebuie sa-l bag la incarcat, ca au trecut deja 2 ore de la ultima alimentare.

Numai bine si copii de care/cati/cand vreti voi 🙂

PS: Multumesc Varonei si lui Vali pentru sfatul unanim de a-l contacta pe Sorin pentru detalii despre bicicleta fictiva descrisa mai sus! Sorin, am promis ca te pomenesc pe blog si iata, te-am facut vedeta :)

 

 

Pentru extraordinarul cotidian


Daca dimineata nu te trezesti cu gandul ca da, ceva extraordinar poti face/ ti se poate intampla azi… mai bine te culci la loc.

%d bloggers like this: